Azi a fost zi de leneveala crunta, in ciuda sufrageriei cotropita de jucarii si a unor ghemotoace de praf de pe la colturi.
Pur si simplu am cedat nervos si am zis ca nu mai vreau sa fac curat. N-o sa ma tina mult, ca ma uit la mine acum ca am bagat copiii la culcare, si vad ca-mi vine sa adun masinutele de pe jos. Probabil ca maine seara mai car un sac de jucarii in beci :))
Fantazez de ieri incoace, la o casa d-aia spartana, japoneza, sa luceasca parchetul peste tot.. vise taica, vise.. nu stiu ce ma faceam daca mai erau la moda mesele in mijlocul sufrageriei si mobila sculptata! Asa macar nu ma mai enervez cand imi deseneaza pufu cu carioca pe dulapuri sau cand pateaza copiii masutele.
Dau vina pe primavara, ma rog, pe aia care la noi inca n-a aparut, dar vad ca-mi da feelinguri cum ca vreau sa zugravesc si sa arunc toate troacele din casa.
Primele chestii pe care le-as arunca, ar fi masutele pe care deseneaza copiii. Am doua d-alea de unica folosinta de la IKEA, si-s amandoua la fel de jerpelite si patate. Numai ca daca le arunc mesele, Dumnezeu stie pe unde or sa-si insire cariocile si acuarelele..
Hmm.. e naspa fara masina, am mai zis? Desi transportul in comun functioneaza admirabil, si desi e ca si cum mi-as fi luat bilet in fata la spectacolul de la Balaceanca, de cate ori merg cu metroul, cand e vorba de mers la doctor sau la cumparaturi, e naspa.
Maine trebuie sa merg cu pufi mic la logoped si habar n-am cum o sa reusim sa ajungem acolo.
Desi amesteca in mod incantator 3 limbi atunci cand vorbeste, opinia generala e ca ar trebui sa vorbeasca mai clar. Si mai e si sasait. E dulce de-mi vine sa-l umplu de pupaturi, de cate ori deschide gura, sau ma rog, aproape de fiecare data.. mai putin atunci cand urla din toti plamanii “esti lea, mami, lea de tot si eu sunt lau!” atunci cand nu-l las sa faca vreo prostie pe care tocmai s-a hotarat sa o puna in aplicare.
Degeaba ii spun ca nu-i rau, doar ca uneori se poarta urat, ca el insista ca e rau. Nu stiu ce-i cu copiii astia, ca imi aduc aminte ca si pumpkina a avut o faza in care spunea ca vrea sa fie “nenea rau”. Si nu, nu le-am zis niciodata ca sunt rai, ci doar ca se poarta urat.
Acum cateva zile i-am zis ca ma doare inimioara cand imi spune ca sunt rea si ca nu ma mai iubeste, pentru ca eu il iubesc foarte tare, chiar si cand se poarta urat. Iar el m-a intrebat ingrijorat: “ai bumbuma lupta?” si si-a pus palmuta pe inima mea. “dal eu te ‘bethc, mami! mai e lupta bumbuma?”
* traducere pentru cei fara copii: ai inimioara rupta? dar eu te iubesc, mami! mai e rupta inimioara?
Da, uneori bumbuma mea e rupta, dar e de-ajuns sa vina puficul mic sa se lipeasca de mine, sa rada cu ochii atunci cand se uita la mine, si-mi trece tot!
Nu m-ar mira sa existe niste cercetari facute de britanici, care sa demonstreze ca momentele astea de tandrete intre mama si copii, sunt ca un drog. Sunt dependenta de zambetele si de manutele lor calde in palmele mele. Sunt dependenta de respiratia lor linistita, noaptea, de iubirea lor cu nabadai si de modul in care se uita pe sub gene la mine, cand stiu ca au facut o prostie.
Pumpkina e mai egoista, ea asteapta sa fie adorata fara sa dea prea mult de la ea, dar aici e clar vina mea, pentru ca i-am dat tot ce-am avut si un pic peste, intotdeauna.
O iubesc asa smucita si capoasa, frumoasa si dulce si desteapta si lenesa si talentata si dezordonata si cu laboantele ei mari si cu ochii cat niste farfurioare albastre!
Ma topeste cand imi cere sa-i cant seara “moon river”, cantecul pe care i l-am cantat inca de pe vremea cand era in burta mea. O aud cum i se linisteste dintr-o data ritmul respiratiei, o simt relaxata si calda in bratele mele, si ca intr-un vartej, e o bobita de mazare in burta mea, apoi imi rupe coastele baletand pe dinauntrul meu, pe urma ca intr-un film dat pe fast-forward este grasa, stirba si ranjita toata, apoi se clatina invatand sa mearga, se plimba in pampersi si in pantofii mei cu toc prin casa, merge la gradinita, la scoala, ca pana la sfarsitul cantecului sa ajunga rapunzela cu parul pana la brau, din bratele mele.
In fiecare zi ma prabusesc de nenumarate ori, insa in fiecare seara ma ridic si gadil burtici, spun povesti, cant, pup in nestire obrajori grasunaci, respir iubire si asta ma tine pe picioare pana a doua zi seara, cand reusesc din nou sa respir.