Am visat azi-noapte ca ningea. Desigur, ar fi trebuit sa visez plaje nesfarsite si soare care sa-mi transforme oasele in cartilagii, insa eu am visat ninsoare. Eram intr-un oras, habar n-am unde, ma plimbam si dintr-o data a inceput sa ninga cu fulgi mari si rari, ca si cum s-ar fi putut razgandi in orice clipa. In vis am ridicat fata spre cer, si-am asteptat sa-mi cada zapada pe obraji si pe ochi. N-am scos limba, asa cum fac de obicei, si asta ma mira.
Mi-o fi fost frig. Sau poate as vrea sa acopar cu o patura alba totul, sa nu se mai vada niciun detaliu, sa para totul nou-nout si curat in mine.
Sau poate mi-era dor de zapezile din martie.
Stii ca nici pana in ziua de azi n-am cai verzi pe pereti? Incerc in continuare diverse stenciluri, dar toti caii pe care-i desenez par bolnavi, tristi, handicapati, cu gaturi sau picioare prea scurte si urechi prea mari. Sau poate desenez magari si nici macar nu stiu.
Stii, niciodata in viata n-am mai intalnit pe cineva care sa taca langa mine asa cum taceai tu. Doua lumi, doua suflete convergente.
Erau putine datile in care noi doi vorbeam, mai tii minte? Ce copilarie!
“m-am tuns, am vrut sa fiu frumos pentru tine, si tu nu zici nimic” mi-ai spus tu intr-o zi.
“ma rad in cap, iti pasa?” ti-am raspuns eu.
M-ai privit uimit o jumatate de secunda, apoi ai zambit si ai zis: “nu, nu-mi pasa!”
Sau cand de dragul tau, am strigat “Muie Steaua”, desi n-am tinut niciodata cu Dinamo.
Ce copii eram..