Radem, glumim, da’ gata, da? Mi-am dat seama la modul cel mai trist, ca nu voi reusi sa fiu vreodata blonda. Dupa o saptamana jumate de la momentul X al blonzirii bolunde, am deja aproape un cm de radacini negre sub auriul turbat din varful capului. M-am dus astazi si am schimbat vopseaua care ma astepta sa ma hotarasc, in dulapul din baie. Nu, nu pe aia inofensiva am schimbat-o, ci pe cealalta, za vopseaua care ar fi trebuit sa-mi provoace probabil alte spasme de ras si distractie fara sfarsit pentru colegele de birou.
Stiu ca ar trebui sa astept un pic, ca-i prea curand dupa blozire si dupa scos vopseaua din par prin puterea duhorii chimice, dar arat groaznic, really.
Astazi m-a vazut sefa, ca ieri n-am dat nas in nas pe holuri, si i-au iesit un pic ochii din orbite. Mi-a zis : your hair is.. very… golden.. dupa care si-a pierdut inspiratia. Am salvat-o eu, completand cu calm: I know, golden retriever.
A ras si ea de parul meu care inca bate serios spre galben-semafor.
De-aia zic sa ma duc sa-mi pun o culoare normala si naturala, ce atata distractie pe capul meu!
Ah, si cred ca am luat si eu virusul pufulakisului, ca dupa-masa nu mi-a fost prea bine. Am contramandat si karate si terapie, am stat acasa si-am incercat sa conving pufixu’ sa manance ceva. Care pufix se simte mai bine, a mancat la gradi si s-a jucat cu pofta, io in schimb bat un pic in nuanta aia de verzui despre care v-am mai povestit.
Partea buna este ca maine voi fi slima si gorgeoasa, daca tot nu pot manca in seara asta, plus ca n-o sa mai am curcubeu intre urechi. Deci tantanaaa!