Astazi in drum spre job, pedalam si rumegam in cap diverse probleme. Dar cum eu n-am patru capete, ca sa rumeg eficient, ci doar unul si ala usor damblagiu, m-am trezit ca ma enervez. Da’ rau! Pai cum sa ma duc eu la medicul copilului, cu scrisoarea de la spital in care scrie ca fi-miu e de etnie? Huh?
Si asa tare m-am enervat, ca am scurtat timpul de ajuns la birou, cu 10 minute!
Eh, cand am ajuns, inainte sa-mi pun cafeaua, am pus mana pe telefon si-am sunat la spital.
I-am explicat duduii care mi-a raspuns, cum ca noi nu suntem tigani, desi suntem romani. Si ca sunt marturia vie a faptului ca exista si romani ne-tigani, oricat de greu i-ar veni sa creada!
Asta a dat-o la intors, cum ca daca copilul era mai brunet, asa, doctorul a presupus ca.. i-am taiat-o spunandu-i ca doctorul putea sa intrebe daca aia e culoarea lui de toate zilele, sau doar se intampla sa fie bronzat.
In fine, mi-a citit scrisoarea care era la ei salvata in sistem, si nu era nici urma de etnie pe-acolo. Proababil ca sora careia i-am zis, s-o fi dus si a modificat-o. Oricum le-am zis ca vreau o copie a scrisorii pe care (spunea duduca de la telefon) ar fi trimis-o deja spre cabinetul doctorului, de la secretariatul lor.
Mi-a raspuns ca nu poate sa-mi trimita una, ea personal, dar ca lasa scris pentru cei care se ocupa de asta, cum ca vreau o copie.
I-am spus ca imi pare rau ca-s asa enervata, dar ca ar trebui sa inteleaga situatia. Aproape in fiecare zi, la TV sunt prezentate reportaje despre “romani”, dar nu-i niciun roman pe-acolo, de fapt. Ci doar tigani.
Nu m-a injurat, n-am injurat-o nici eu, dar e clar ca in catastiful lor sunt trecuta acum pe lista nebunilor. Egal (asta-i un fel de “whatever” varianta nemeasca), atata timp cat macar intr-un loc din tara asta mare, se stie ca NU suntem de etnie rroma, chiar daca suntem romani.
Abia acum am ajuns acasa, si cam mor de foame. Doar ca dupa ce mananc sunt foarte curioasa cum o sa ma bag in aranjat totul prin casa, dupa marea mutare.. I’ll let you know.