Chiar e ok asa, fara soare, astazi. Aveam nevoie de o zi in care sa nu privesc lumea printre pleoapele stranse, sa-mi pot tine ochii larg deschisi si sa absorb totul, toata frumusetea asta, dintr-o data.
Am sa cobor prin padure, sa stau pe o banca si sa ma uit la veverite. Pe langa mine or sa treaca oameni alergand, or sa-mi zambeasca, or sa ma salute, iar eu am sa ma bucur ca stau pe banca si ca nu alerg. O sa-mi simt oasele grele, carnea moale si calda, am sa fiu lenesa, zambitoare si ingaduitoare.
Poate ca mai tarziu am sa citesc o carte noua sau am sa stau linistita in cada plina cu apa fierbinte si parfumata, am sa motai si-am sa ma bucur ca sunt. Ca sunt eu, si nu alta, ca sanii mei sunt rotunzi si ochii aproape caprui.
p.s. si ce daca nu exista linii drepte? astazi nu ma grabesc.