Era odata intr-un sat amarat si vai de lume, un baietel. Marusica. Nimeni nu-l iubea, toti radeau de el ca era cel mai prost de pe strada, il bateau si-i furau si jucariile. Mama-sa, care era curva satului, ii reprosa aproape zilnic faptul ca a venit pe lume si ca e un dobitoc. Ta-su, care stia ce poama e ma-sa, si nici macar nu era sigur ca puradelul e al lui, il batea pana obosea, din te miri ce motiv.
A fost violat, batut, tinut in santuri cu apa rece si pline de lipitori, a dormit numai in beci, cu sobolanii, nicio femeie n-a vrut vreodata sa faca sex cu el, ba chiar nici betivii satului, cei care l-au violat in grup, n-au mai vrut sa-l futa, pentru ca prea era urat si prost.
Asa s-a facut Marusica mare. Chinuit, evitat de toata lumea, injurat si batut de cate ori iese pe strada. Singura lui mare iubire a fost calculatorul. Calculatoru’ nu-l vedea cat de urat si meschin este, dincolo de ecran nu stia nimeni cum arata si ca are probleme psihice. Asa ca a descoperit Marusica puterea cuvantului. Pentru ca nu putea iesi din casa fara sa ia bataie, s-a apucat sa troleze oameni pe net. Si asta va face pana la adanci batraneti, daca n-o sa-l convinga cineva ca nu-i frumos.
Cum sa nu-ti fie mila de Marusica? Aproape ca-mi vine sa lacrimez si sa-i scot comentariile din spam, numai ca niste baieti ma contrazic. Ei spun ca abia asteapta sa puna mana pe Marusica, sa-l iubeasca un pic cu de-a sila, ca asa tre’ sa faci cu astia cu probleme: sa-i iubesti cu de-a sila, pana te iubesc si ei pe tine.
Acuma, desigur, eu sper sa nu fie Marusica ala din poveste, dar chiar daca il cheama Nicusor sau altfel, sunt sigura ca pana la urma o sa-l gaseasca prietenii mei, sa-l iubeasca un pic.